TEATRU



TEATRU PENTRU COPII

Prof. Lorelei Ghazawi




Cercul de teatru se adreseaza tuturor celor care doresc sa se cunoasca mai bine pe sine si pe cei din jur, sa dezvolte incredere in propria persoana, sa se simta bine in pielea lor alaturi de colegii de grupa, care le vor deveni cu siguranta prieteni.

La acest cerc te poti inscrie atat tu, un elev de 7 ani, cat si tu, cel de 18 ani.

Grupele de incepatori vor incepe sa descopere lumea actoriei prin jocuri teatrale, care le vor dezvolta atentia, concentrarea, viteza de reactie, imaginatia, memoria, creativitatea. Apoi vor trece prin improvizatii, exercitii de dictie, care le vor dezvolta pronuntia si emisia vocala, pentru ca la sfarsitul anului scolar sa prezinte in fata familiei si prietenilor sceneta pe care au pregatit-o in a doua parte a semestrului al II-lea (incepand cu clasa a III-a). Elevii vor avea, de asemenea, posibilitatea de a fi prezentatorii anumitor spectacole, concursuri, festivaluri si alte evenimente organizate de Palatul Copiilor Sibiu sau de partenerii acestuia. Grupele de avansati, adica cei cu o vechime de minim un an la cerc, vor intra mai adanc in problemele pe care le ridic actoria si vor avea posibilitatea sa participe la concursul judetean de teatru colar, organizat de Palatul Copiilor Sibiu la Teatru Gong, si la alte concursuri de teatru judetene, regionale sau nationale.
Cu un strop de pasiune si multa implicare, oricine poate ajunge acolo.






ORAR 2015-2016 LUNI MARTI MIERCURI JOI VINERI SAMBATA
TEATRU 16:00 – 18:00 16:00 – 18:00
18:00 – 20:00
14:00 – 16:00
16:00 – 18:00
18:00 – 20:00
16:00 – 18:00   9:30 – 11:30
15:00 – 17:00
17:30 – 19:30

Recent Posts

  1. Proiectul “Tabara de film” Leave a reply
  2. Structura Anului Scolar Leave a reply
  3. Concursuri Leave a reply
  4. Noutate 2 Leave a reply
  5. Noutate 1 Leave a reply
  6. Hello world! Leave a reply